Laleaua pestriţă

Laleaua pestrita (fritillia meleagris)

Plantă mediteraneană, laleaua pestriţă face parte din familia liliaceelor şi este pusă sub protecţia legii în toate ţările europene. Este cunoscută şi sub numele de biblică datorita asemanării florilor cu penajul acestei păsări, dedita în jurul satului Ilişeşti, caldarusa în zona oraşului Rădăuţi şi a comunei Vereşti. Preferă locuri mlăştinoase, umede, bahnoase sau turboase. Tulpina înaltă de 20 - 30 cm, frunzele alterne, late de 3 - 10 mm şi lungi de 8 - 14 cm. Flori solitare, mari, inodore, pendente, brune purpurii, pătate în forma tablei de şah. Răspândirea ei mai rară în ţară şi mai frecventă în judeţ o găsim în localităţile: Brăieşti, Gorovei Calafindesti, Voitinel, Zamostea, Zvoriştea. Această minune a naturii se găseşte şi în pădurea Cordăreni şi este numită popular “căldăruşi”. Fritillus în latină înseamnă tablă de şah, aluzie la pătrăţelele ordonate, brun-roşcate ale lalelei care alternează cu pătrăţele de alte culori, de aici impresia de pestriţ; din acelasi motiv, popular i se spune "bibilica". Planta are în pământ un bulb, din care pornesc primavară, cateva frunze verzi liniare şi flori în formă de cupă cu petale violacee pătate cu alb. Floarea nu are miros parfumat, dar este culeasă de localnici pentru că o folosesc pentru vopsit scoarţele in violet.




 

Stejarii multiseculari




Cei 3 stejari de la Cordăreni sunt menţionaţi în documente istorice ca făcând parte din „Dumbrava cea Înaltă”, pădure la poalele căreia s-au dezvoltat aşezări omeneşti, printre care şi localitatea Cordăreni. De altfel şi numele localităţii se presupune că s-ar trage de la ocupaţia ce o aveau locuitorii acestui ţinut, care confecţionau „coarde”, adică arcuri. „Dumbrava cea Înaltă făcea parte din „Codrii Cosminului”, unde Ştefan cel Mare a luptat cu regele Poloniei în anul 1497.











 


 

Artă populară

Meleagurile botoşănene au fost intens locuite din zorii neoliticului până astăzi de oameni harnici ce au creat şi păstrat valori etnografice deosebite şi distincte de zonele limitrofe în domeniul arhitecturii populare, a portului, ţesăturilor, ceramicii, în recuzita originală folosită în desfăşurarea unor obiceiuri sau îndeletniciri gospodăreşti. Dintre meşteşugurile tradiţionale, în comuna Cordăreni, s-au păstrat ţesutul şi cusutul costumelor populare şi confecţionarea de costume şi măşti pentru capră, urs, căiuţi.

Folclor


Aşezarea se mândreşte
în primul rând cu varietatea şi frumuseţea costumelor populare, deosebite prin motivele naţionale folosite, prin culorile sale sobre, în nuanţe de auriu, maro şi negru, prin calitatea materialelor naturale din care sunt confecţionate şi nu în ultimul rând, satele se laudă cu ritmuri nuanţate şi variate, executate în diverse jocuri populare, dinamice, pline de vitalitate şi totodată elegante.

Jocul surprinde o gamă largă de paşi lini, uşor legănaţi şi paşi accentuaţi, bătuţi la podea, care te îmbie oricând să te prinzi în joc. Paşii sunt însoţiţi de deplasări mici şi mari spre dreapta şi spre stânga, înainte şi înapoi, în cerc şi în semicerc ori sunt efectuaţi prin învârtiri în perechi, antrenând vârful piciorului în executarea bătăilor de picior. Caracteristică jocului este şi pendularea sau legănarea corpului şi mişcarea uşoară a capului în ritmul muzicii şi al paşilor de dans.


Din cele mai vechi timpuri, dansurile s-au diferenţiat după structura grupurilor care au executat paşii, remarcându-se astfel:

a) jocuri de perechi (bătute, hore de doi, sârbe de doi) sub denumirile: Trandafirul, Coasa, Bălăceanca, Ciobănaşul, Cărăşelul, Polobocul, Ilenuţa, aceste dansuri folosind ţinuta caracteristică faţă în faţă, cu braţele încrucişate la spate sau cu braţul drept al băiatului sprijinit pe umărul drept al fetei;

b) jocuri bărbăteşti de grup, dansuri vechi, bătrâneşti

c) jocuri bătrâneşti de femei, dansuri născute din ritualuri străvechi,

d) jocuri de nuntă: Jocul Zestrei, De trei ori pe după masă, Dansul miresei, Vivat, dansuri pline de veselie, însoţite de strigături potrivite;

e) jocuri de Anul Nou: Jocul Caprei, Jocul Ursului, etc
 

Hora de duminică este cea mai importantă manifestare a vieţii satului, fiind un loc de adunare pe un imaş sau toloacă. Generaţiile se adună şi dansează pe rând: ziua dansează tinerii, în amurg gospodarii, iar la lăsarea serii fiecare pleacă spre casă şi instrumentele muzicale se odihnesc până la o nouă sărbătoare.

Obiceiuri

Ultima lună a anului, denumită popular Undrea, este plină de evenimente religioase, de datini şi obiceiuri de iarnă din vechime, care au rezistat scurgerii timpului, fiind preluate ca atare sau adaptate vremurilor moderne.

Sărbătoarea Anului nou este un prilej de bucurie pentru locuitorii din comuna Cordareni, Este momentul în care copii satului merg cu pluguşorul din casă în casă, Urăturile transmise din generaţie în generatie poartă în ele previşini pentru anul ce urmează, iar spunerea acestora este însoţită de clopoţei, tobe şi buhai. Gospodinele pregătesc din timp colăcei frumos împletiţi pentru a da copiilor ce le vestesc sosirea unui an, ce se vrea a fi mai bogat decât cel care tocmai s-a încheiat.

Ceea ce aducea o notă distinctă în lumea satului erau jocurile în bande organizate, din care făceau parte câteva capre, un ţigan, un moş şi o babă, un urs, un tigan ursar şi muzicanţii ce însoţeau banda. Spectacolul era dat la început în vatra satului, iar apoi pe la casele fetelor nemăritate sau pe la rudele celor ce făceau parte din bandă. Îmbrăcaţi în costume de o inegalabilă fantezie, întruchipând cele mai bizare creaturi mitologice, mascaţii umpleau uliţele satului, stârnind larmă şi făcând ghiduşii. Banda era condusă de o calfă sau arnaut care aparea îmbracat într-un costum tradiţional, iar pe cap purta o căciulă brumărie împodobită cu mărgele. Rolul calfei era de a coordona intrările şi ieşirile fiecărui personaj.

Unul dintre obiceiuri începe cu anunţarea Caprei de către arnăut, care cere permisiunea gazdei de a cânta şi a dansa; dacă aceasta acceptă, arnăutul sună din ţignal şi începe muzica şi jocul Caprei. Capra joacă până cade jos de osteneală, dar este ridicată prin descântecele babei şi moşneagului şi prin dibăcia doctorului, îi mai citeşte şi preotul, apoi începe din nou să joace.

Capul caprei este confecţionat din lemn de mesteacăn, cioplit în formă cât mai apropiată de reprezentarea naturală a acesteia, partea de jos a botului fiind lucrată dintr-un lemn aparte, prins cu un cui în aşa fel încât trăgându-se de sfoara cu care este prins, botul caprei să clămpănească. Corpul caprei este format dintr-un lăicer fixat pe partea posterioară a capului caprei, lăsându-se loc liber prin care interpretul să poată urmări acţiunea pentru a se putea integra jocului celorlalţi parteneri. Împodobirea propriu- zisă a caprei nu cunoaşte îngrădiri, ea făcându-se în funcţie de fantezia şi personalitatea fiecărui interpret.

Căiuţii sunt un alt obicei tradiţional întâlnit în zona Cordăreni. Ca joc de Anul Nou, caiuţii au o largă răspândire în majoritatea satelor din comună, care impresionează prin fast şi eleganţă. În credinţele arhaice, calul avea o funcţie apotropaică, de protejare a gospodarilor şi a bisericilor de spiritele rele. Şi astăzi jocul este practicat nu pentru semnificaţiile simbolice, uitate de demult, ci mai ales pentru spectaculozitatea dansului. De aceea, tinerii aleşi pentru grupurile de căiuţi trebuie să fie excelenţi dansatori, exprimând prin joc vitalitatea şi forţa exuberantă a tinereţii. Cel mai adesea jucătorii de căiuţi sunt echipaţi cu capete de cal, lucrate din lemn şi îmbrăcate în pânză roşie, albă sau neagră, la care se adaugă şi alte elemente ornamentale (canafi, panglici, peteală, oglinzi). Pentru a fi purtat în timpul jocului capul de cal este fixat într-un suport de lemn, de obicei o covată găurită la mijloc sau două vesce de sită, care se acoperă cu un covor sau o fustanelă din pânză albă sau colorată. Peste aceste ţesături se scot elemente decorative (batiste, panglici, ştergare etc.).

Jocul Ursului, o prezenţă la fel de agreată în obiceiurile de anul nou în întreg spaţiul românesc dar mai ales în zona Botoşaniului, se practică şi astăzi în majoritatea satelor. Urşii incluşi în grupuri complexe cu mai multe personaje, joacă la comanda ursarilor, tineri chipeşi, îmbrăcaţi în veşminte colorate, care imprimă ritmul jocului cu ajutorul unor tobe (ciururi). După executarea numerelor din timpul dansului, urşii se mişcă independent, simulând viaţa lor liberă în mijlocul naturii, se iau la trântă, fac tumbe, simulează chiar atacul asupra persoanelor din asistenţă. Pregatirea măştii-costum de urs pentru carnavalul de Anul Nou se bucură de o mare atenţie: în unele părţi, forma capul ursului se obţine întinzând o pile de viţel sau de miel peste o galeată metalică, în timp ce în alte sate pielea se întinde pe un suport metalic, în aşa fel încât redîm fizionomia animalului. De la gât în jos, corpul celor care se maschează este acoperit cu o blană de oaie sau un cojoc lung, întors pe dos.

La aceste formaţii poate fi observat că jocul evoluează într-un tempou liniştit, cu uşoare legănări de corp şi de braţe, în ritmul paşilor şi este foarte plăcut colorat prin strigăturile care-l însoţesc continuu. Figurile jocului se succed în mod regulat la unele variante sau se schimbă în urma strigăturilor de comandă, date de conducătorul jocului.

www.inforegio.ro

Investim în viitorul tău! Proiect selectat în cadrul Programului Operaţional Regional şi co-finanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională.
Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene si a Guvernului României.

Toate drepturile rezervate  © Comuna Cordăreni